Acum nu stiu daca noi suntem neaparat invidiosi sau pur si simplu nu vedem altfel lucrurile. Aici ii dau dreptate lui Andrei Ardeleanu cand spune ca putina educatie nu ne-ar strica, insa, trebuie sa recunoastem ca inca nu suntem pregatiti sa ne civilizam. Fapte care sa imi demonstreze asta sunt multe, ultima fiind cea a romanilor care s-au dus la spital sa declare ca au fost in tramvaiele care s-au ciocnit in pasajul Lujerului, asta dupa ce RATB a declarat ca ii va despagubi pe toti cei prezenti in acele tramvaie. Invidia apare atunci cand vedem ca nu suntem perceputi ca a fi un popor civilizat, atunci cand strainii sunt speriati de noi. S-a intamplat ieri, cand am vazut o turista straina, care se tot chinuia sa inteleaga o harta. M-am bagat in seama si am intrebat-o daca are nevoie de ajutor. Cu un zambet fortat, a facut un pas in spate, si-a tras geanta in brate si a pleat spunand ca ea doar se plimba, nu are nevoie de ajutor... Mi-am dat seama ca s-a panicat si am traversat pe cealalta parte a strazii. Atunci am fost invidios pe ei.
Foarte frumos spus si exemplificat Costin.. din pacate devine o povara sa fi roman.. uneori cand plec afara asa o simt pt ca suntem tratati ca infractorii.. pacat!
ReplyDeleteDa, iar faza aia cretinoida, cum ca tine de fiecare dintre noi sa schimbam ceva, este demult expirata. Schimbarile le face cine are puterea.
Deleteda...
ReplyDeletece ai spus tu reprezinta inca o realitate dureroasa...dar asta nu are cum sa dureze la nesfarsit...
de aceea exista evolutie si noi suntem pe drumul cel bun...
ne trebuie doar timp...
Pandhora, eu nu mai am timp...
DeleteNu esti doar un foarte bun fotograf, ci si un bun psiholog.
ReplyDeleteDoar o stare de nervozitate, pentru ca ma lovesc zilnic de multe mizerii.
DeleteEu nu as catastrofiza asa in mod nejustificat de la un simplu incident ff comun de clash cultural intre o persoana de sex feminin ratacita, deci deja anxioasa, pe teren nefamiliar, in mediu urban recunoscut mai periculos decat media, de care se apropie din senin o persoana necunoscuta de sex masculin dintr-o cultura straina care ii mai si propune sa o ajute...lucru considerat astazi destul de suspect in multe alte locuri decat in Bucuresti sau Iasi care inca apartin cultural oarecum curentului literar romantic francez al sec XIX.
ReplyDeleteEu cand am venit prima oara in Norvegia si am tinut cateva usi deschise pt cateva persoane de sex feminin le-am incurcat ff tare, ca efectiv nu stiau cum sa reactioneze, unele se fastaceau si se inroseau la fata, si incepeau sa balbaie un multumesc asa trenurat, altele se speriau si-si bagau capul intre umeri si privirea in pamant si grabeau pasul...si zau ca eu nu am avut niciodata un efect tulburator sau intimidant pt persoanele de sex feminin, si nu ma schimbasem prea mult la infatisare in timpul calatoriei mele dintre Romania si Norvegia. Deoarece eu nu doresc sa tulbur linistea nimanui, m-am invatat si eu destul de repede sa trantesc usile in nasul persoanelor de sex feminin care vin in urma mea ignorandu-le total, asa cum face toata lumea, si am rezolvat-o si cu aceasta adaptare culturala !
DeleteP.S. Clarificare: eu nu am avut niciodata un efect tulburator sau intimidant nici pt persoanele de sex masculin, decat poate a unora asa mai debili sau slabi de inger, sau intoxicati cu alcool si diverse substante care le alterau perceptiile despre lumea inconjuratoare, drept care imediat remarc daca se sperie cineva de mine si imediat imi corectez comportamentul sau tinuta !
DeleteEu, ca barbat, as lua chiar drept compliment faptul ca o persoana de sex feminin sau masculin necunoscuta de pe strada s-ar speria si ar fugi de mine, pt ca asta ar insemna ca arat destul de macho !
Eu nu inteleg de unde perceptia acesta a noastra ca popor, care mai mult este un handicap pe care ni-l autosugestionam din nou, si din nou...Eu niciodata nu m-am gandit la mine ca persoana astfel, prin urmare nici nu am avut astfel de probleme, ca un strain sa ma perceapa infractoare :) Probabil tine si de increderea in tine, de felul cum ai abordat acea doamna. Desi Italia si Spania sunt considerate tari care ne considera "infractori" eu acolo am intalnit oamnei care s-au minunat in sensul bun cand au auzit ca sunt din Romania, care stiau de persoanlitati celebre din sport, care m-au admirat pentru felul cum vorbesc limba lor.
ReplyDeleteEu ma mandresc ca sunt romanca. Ma mandresc cu oamenii pe care ii cunosc, cu prietenii mei. Ma mandresc ca in ciuda unui sistem de invatamant deficitar sunt mai presus decat multi dinafara. Iar conationalii care nu fac cinste acestei tari, pur si simplu ii ignor. Prefer sa consider ca ei de fapt nu sunt romani in interiorul lor. Probabil atunci cand vom inceta sa mai avem o parere negativa despre noi insine/insene, atunci vom fi perceputi ca atare, asa cum suntem: niste oamnei de isprava!
Raphaelly, si eu sunt mandru ca sunt roman, sunt mandru cu istoria si cultura Romaniei. Nu sunt mandru de romani.
Deletesunt romani care ne fac de ras, asa cum ai spus si tu, ar trebui sa ii ignoram, ai dreptate, dar eu parca nu pot.
nu mai locuiesc de 12 ani in Romania - cauzele pentru care am facut pasul spre occident, sunt complexe.
ReplyDeleteM-am acomodat rapid la stilul de viata de aici si am avut sansa sa intalnesc doar persoane care privesc cu simpatie românii...
M-am schimbat foarte mult - în bine! :)
Ma straduiesc zilnic sa demonstrez ca românii sunt oameni inteligenti si talentati.
Caut contactul cu românii aflati in strainatate (spre exemplu in concedii) pentru ca mi-e drag sa vorbesc româneste si incerrc anula sa petrec macar cateva zile în Romania.
Carmen, stii cum se spune, un lucru rau face cat 100 de lucruri bune. Un lucru bun il uiti imediat, un lucru rau, il tii minte ani buni, deajuns cat as strice imaginea unei tari ca Romania.
DeleteSimt si acum povara de a fi roman (locuiesc in strainatate de aproape 10 ani)...zidul de care ma lovesc (fie chiar si pt cateva momente) atunci cand spun ca sunt romanca rupe ceva din mine de fiecare data. Cand spun de unde sunt, vad cum oamenii se inchid instantaneu. Apoi, dupa cateva minute in care glumesc, si demonstrez ca sunt o persoana inteligenta, integra si care e demna de a fi luata in serios, vad cum oamenii se deschide din nou. Dar m-am cam saturat sa trebuiasca sa demonstrez tot timpul ca nu sunt o infractoare (asa cum percep ei romanii), si stiu ca oamenii pastreaza o anumita doza de suspiciune, ca si cum te-ar pansi sa calci pe bec si astfel sa confirmi teoriile si parerile adnac inradacinate in mintile oamenilor din tarile civilizate. Da, percep ca pe un handicap faptul ca am fost nascuta in Romania, sau mai exact ii urasc pe tiganii care au inchis usi pentru toti oamenii ok din Romania (si cand spun usi nu ma refer doar la sistemul administrativ, ci si la "sistemul emotional" al oamenilor de rand din alte tari care vin in contact cu romani si se sperie intr-o prima faza....)As vrea sa nu trebuiasca sa demonstrez "contrariul", as vrea sa fiu si eu ca o suedeza de pulda, cand deschid gura si spun de unde vin, oamenii sa imi zambeasca spontan, negandind nimic rau despre mine, in loc sa se crispeze instantaneu....asa cum se intampla cand aud ca vin din Romania. Nu cred ca acest "stigmat" se va sterge in veci....am o familie aici, am un sot de aici, am un copil, dar cand oamenii aud ca eu sunt romanca, aud un "aaaa...!" care pt mine este ingrozitor de dureros.
ReplyDeleteEu le spun in mod activ din prima la toti norvegienii, (care nu prea stiu nimic despre romani, desi se pare ca cel putin un sofer de taxi a auzit de d-na Herta Muller care a luat premiul Nobel pt literatura, si cel putin 2 soferi de taxi cunosc evolutia istorica a politicii postbelice din Romania si efectul ei asupra societatii si economiei Romaniei in plan global, insa efectiv habar nu am de ce nu a auzit nimeni de Dracula !), sa nu cumva sa isi inchipuie ca romanii obisnuiti, (adica fara functie politica sau istorica larg recunoscuta international), sunt asa ca mine, ca sa nu cumva sa li se strice parerea despre romanii obisnuiti din cauza mea !
DeleteGeorgi, te cred, de asta se lovesc si parintii mei, saptamanal.
DeleteDacă am putea separa aceste ”caracteristici” ale oamenilor de altele, cred că am constata că nu suntem foarte diferiți de alte nații. Baiul este că le noi sunt mână în mână (dependente, determinate, etc) de alți factori specifici: de sindromul ”drobul de sare” (ne văităm de multe ori fără a fi reală situația respectivă), de sărăcie, de lipsa de educație (moștenită de zeci de ani și nerezolvată încă rezonabil), de frustrările legate ceea ce se întâmplă în viața de zi cu zi și independente de voința noastră.
ReplyDeleteToți acești factori (și mai sunt mulți alții) sunt de natură a accentua invidia, dacă nu suntem conștienți de efectele ei și nu acționăm ca atare. Din păcate, chiar unele reclame (nu neapărat de proveniență românească sau având ca țintă publicul românesc) folosesc invidia ca un element determinant pentru a decide achiziția unui produs (pe care-l are și vecinul, sau tocmai că nu-l are și să ne invidieze, etc).
Sigur că timpul și progresul societății românești cu tot ce este implicat (europenizarea și chiar globalizarea pe noi ne vor ajuta) vor mai diminua din factorii ”perturbatori” care ar acutiza invidia.
Rămâne de văzut însă în cât timp ajungem la o valoare la care să nu o mai considerăm ”o caracteristică românească”. :)
Marcel, am citit de 3 ori comentariul tau. Am incercat sa gasesc o replica, sa gasesc un argument cu care sa te contrazic. Nu am gasit. Ai facut o radiografie in perspectiva a cauzelor si ai sugerat si evntualele solutii.
DeleteEu spun ca asta nu e vina românilor ci a celor care le baga prostii în cap celor care vin în România, mereu mai nejustificate. Am aici prieteni care pleaca anual în România, din ce în ce mai relaxati, au început sa vorbeasca limba, cumpara ziare dimineata, unii si-au cumparat case acolo, altii au deja cetatenia.
ReplyDeleteDoamna Herta spunea ca faptul ca s-a nascut românca e un accident. Datorita acestui accident a luat premiul Nobel scriind despre o dictatura care a lasat-o sa plece linistita, altfel...