Wednesday, February 25, 2009

Şantajul Gândirii Nule

Una din cele mai triste zile din viaţa unui om este atunci când a venit timpul să fie sclav. Spaţiul şi timpul sunt “tiranii nostrii cei mai cruzi” spunea cineva mult mai învăţat decât contemporanii. Probabil că dacă ar fi trăit în zilele noastre, Miguel de Unamuno, ar fi spus că “OMUL şi GÂNDIREA lui sunt tiranii nostrii cei mai cruzi”.
Fără îndoială că timpul este ireversibil (şi de aceea este un mare duşman al omului) şi nu putem să facem ca ceea ce odată înfăptuit să nu fi fost făcut. Omul însă, este singura sursă adevărată de informaţie, deţine controlul lumii fizice, este prizonierul timpului şi al spaţiului iar asta probabil că îl face mult mai periculos decât TIMPUL, îl putem cumva compara cu Dumnezeu, dacă suntem slabi de înger şi fără o personalitate bine conturată şi ancorată în realitate.
Dar probabil mai interesant ar fi să ne dumerim de ce Omul şi Gândirea sunt mult mai periculoase pentru El însuşi. Omul poate vorbi, te poate face să suferi doar spunându-ţi câteva cuvinte, te poate constrânge să reacţionezi într-un fel sau altul doar printr-un simplu şantaj. Simţul comun presupune că mai întâi gândim şi după aceea îmbrăcăm în cuvinte gândirea noastră. Avem tendinţa de a considera clare şi evidente opiniile care ne sunt cel mai familiare, acelea cu care ne-am obisnuit. De aici porneste o altă plăsmuire tipic umană. Dacă vrei să stăpânesti ceva (în acest caz pe cineva), trebuie să îl cuceresti înainte, să îl faci sclav, să îi şantajezi gândirea, să îl şantajezi chiar pe EL însuşi. Odată trăit într-un climat ostil, care te împiedică să te dezvolti intelectual şi liber, în viitor vei avea tendinţa să aplici acelaşi tratament celor pe care îi consideri inferiori. Omul îşi aduce bunăstarea psihică şi etică în propriul habitat, ducând suferinţa şi umilinţa în spaţiul celor din jur.
Ca să te menţii în vârf trebuie să îţi menţii performanţele trebuie să nu mai fii prizonierul nimănui, ba chiar să deţii sub control scăpările morale ale semenilor.
Multe minţi încă mai sunt sub nimicitorul control al unor doctrine dezastruoase pentru evoluţia conştiinţei umane, Comunismul.
În comunism, spiritul învăţa că trebuie să se supună unui înalt conducător, unei gândiri care nu îi aparţine şi care vrea să îl ducă spre înalta dezvoltare morală şi deontologică a spiritului uman.
Un anume om, este şef peste acţiunile întrepreprinse de cineva, dar el va întelege, aproape sigur, că este stăpân şi peste gândirea omului, peste conştiinţa lui şi în atare consecinţă va folosi cuvinte care nu înseamnă nimic, dar dau de înteles că ori acţionezi cum ţi se spune (să fii sclav) ori renunţi. Este de prost gust, este un şantaj mizerabil, degradant şi înjositor, în primul rând, pentru cel ce le foloseşte. Toate aceste acţiuni încearcă să îl hiperbolizeze, pe cel ce le gândeste, în ceea ce probabil nu va descoperi vreodata: să fie OM, să aibă Conştiinţă. Defapt substratul este o rezultantă a şantajului Gândirii Nule pe care unii o posedă şi o folosesc neştiind că îl face pe cel care încearcă să gândească, să reducă libertatea la resemnare, să renunţe la Liberul Arbitru, transformândul în sclavul Gândirii Nule.
Cunoaşterea şi folosirea necesităţii Liberului Arbitru vor fi instrumentele eliberarii omului de astfel de retrogradaţi deontologic de pe scara valorilor umane.
Acest mesaj este dedicat unui om… unui Nicolae C

Friday, February 20, 2009

Dependenţa de prostie, independenţa de umanitate

Natura umană ne păcăleşte fără să ne dăm seama. Omul este făcut să aibă prieteni, să formeze un “GRUP”, să interacţioneze în folosul lui sau al grupului. Ideea de grup se formează în general din oameni care se întâlnesc, în aceeiaşi perioadă si aceiaşi conjuctură socială.
Dorinţa noastră nelimitată de a ne dezvolta ideatic şi moral este de multe ori limitată de unele impulsuri animalice, specifice rasei umane.
Pentru a depăşi acest obstacol devenim sociabili, interacţionăm cu semenii nostrii. Ajuns de partea cealalta a barajului deontologic, omul uită de cei ce l-au ajutat sa formeze un “GRUP”, sa treacă peste limitarea dorinţei de evoluare. Drumul, însă, este lung şi plin de astfel de obligativităţi externe impuse de gandire, conştiinţă, conditie socială şi de impulsurile patrupedice.
Apartenenţa la un astfel de “GRUP” înseamnă defapt să fii UMAN, înseamnă sa fii parte din acel întreg care, odată lovit, va distribui forţa impactului către toti membrii, în mod egal, astfel încât să nu se simtă defapt interesul ascuns al unui membru sau altul.
În tot acest spectacol etic exista şi oameni care încalcă regulile jocului. Sunt persone de la care nu te astepti să subjuge regula moralitatii, nu te astepţi să se metamorfozeze în însusi “GRUPUL” format, nu te astepţi de la ei să apeleze la adjectivitatea umana doar atunci când au nevoie de tine, sau când vor să îi facă un favor cuiva apropiat, sau cuiva iubit, manipulând astfel “GRUPL”.
Ca în orice joc exista castigatori (cei care uita de esenţa grupului) şi pierzatori (esenţa grupului). În general, pierzatorii realizeaza ca au ieşit, sau au fost excluşi, din acest conglomerat de idei şi, aproape instantaneu, realizează “ce colegi au”.
Odată inlăturată o idee din acst TOT, omogenitatea ideatica şi morală a “GRUPULUI” scade şi se simte nevoia integrării pierzătorului în unitatea ÎNTREGULUI. Aici intervine latura parşivă a omului, care, neştiind să îşi recunoască vina, încearcă să cumpere conştiinţa unuia sau altuia, dar tot în ideea reconstrucţiei “GRUPULUI”, de care mai tarziu, probabil se va refolosi. Să apelezi la astfel de tertipuri este, dacă nu înjositor, atunci sigur umilitor, iar oamenii vor reacţiona instantaneu la încercarea ta de a-ţi prostitua conştiinţa, de a deveni dependent de prostie şi independent de umanitate.