Tuesday, November 1, 2011

Chaffinch's friend

Intr-o lume in care spatiul dispare, trebuie sa ne gasim locul in inima cuiva, sa ne recunostem prietenii si sa ne apreciem dusmanii.
Lupta interioara pe care o poarta fiecare, fie el cuvantator sau nu, il duce la limita autocunoasterii, il invata sa accepte sa isi imparta prezentul cu cei din trecut.
Natura reuseste sa ii redea omului parasit de speranta, bucuria de a zambi, chiar si pentru o privire, chiar si pentru un vis pierdut in negura propriei constiinte.
Cine se bucura si cine sufera, in aceasta bucata de spatiu si timp?

6 comments:

  1. Ce frumos ! Ai dreptate, eu mereu zambesc cand vad ceva frumos in natura!

    ReplyDelete
  2. nici nu mai sunt cuvinte

    ReplyDelete
  3. O prietenie sinceră şi o încredere absolută ! frumos !

    ReplyDelete
  4. Iubesc animăluţele de orice fel şi nici nu-s fioros, dar eu cred că aş sta un an întreg şi n-ar veni o păsărea să-mi ciugulească din palmă... Nu ştiu de ce! Am încercat cu vrăbii, cu porumbei, cu turturele...

    ReplyDelete

Atacul cu idei :