Caldarusani Adventure

*Caldarusani Adventure sau cum sa te distrezi pe doua roti, acompaniat de muzica padurii.
Sambata abia trecuta am fost la un concurs MTB, din calendarul Riders Clud, la Caldarusani, unde organizator a fost Razavan Juganaru, in cateva cuvinte soare, praf, padure, lacuri, distractie si o mica accidentare.
*Am ajuns la startcu aproape 2 ore inainte, timp destul sa imi fac incalzirea si sa ma gandesc la traseul de 44km (2 x 22km).
*Start in cursa. Nu plec bine ca pe dreapta vad o mare de spectatori care se inclinau in fata ciclistilor. Am mers pe langa cam  300 - 400 m. Ma atingeau, ma inspirau si ma incurajau sa meg mai departe. Inainte sa intru pe un drum de tara, arunc o ultima privire catre acel public sublim, le multumesc si le spun ca voi avea nevoie de incurajarile lor si pe turul doi de traseu, pe care promit sa il parcurg. A fost cel mai frumos grup de sustinatori, sau cel putin asa am vazut eu acel lan de Floarea Soarelui.
*Drumul de tara se termina la marginea padurii, de acolo incepea o "mica" portiune dificila a traseului, unde intalneai santuri, danburi si gropi plus o poteca virgina. Asta a fost portiunea pe care Razvan Juganaru a strans multe "cuvinte de lauda" :)
*Am iesit cu bine la lumina unde ne intampinau un lac si o cabana, "asa mai merge", zic si ma lasa apasat in pedale. Anticipand multele sau putinele "cuvinte de lauda", campionul Razvan Juganaru s-a revansat ducand traseul pe o portiune din padure aflata intr-o usoara coborare. Care este partea frumoasa de aici?! Pai se cobora pe un fel de "sant", iar cel mai eficient mod de a cobori era sa mergi cu bicicleta de pe un perete pe altul a "santului", iti invitai bicicleta la un tangou intr-o singura directie. Nebunie, nebunie.
*Ma uitam uimit si plin de admiratie la "mersul sarpelui" pe care il practicau ciclistii pe acea coborare. Imi lacrimau ochii de la vant, inghiteam praf de la baietii din fata mea, dar nu simteam asta, nu ma interesau aceste amanunte, vroiam doar sa fiu parte din acel "sarpe" care strabatea padurea inghitand kilometrii.
*Traseul mi-a rezervat cateva surprize, placute dar si doua neplacute pe care mi le asum din lipsa de experienta. Portiunile din padure au fost tehnice in proportie de 70% (din cat pot eu sa estimez, deci putin subiectiv). Single track-uri, treceri printre copaci, curbe stranse, mici vai in care bicicleta devenea un veritabil montagnes russes si portiuni cu treceri peste radacini.
*Prima surpriza neplacuta a venit la jumatatea primului tur. O mica accidentare. Calutul meu m-a aruncat din sa pe o portiune cu multe hopuri. M-am dat viteaz si nu am ales bine raportul foaie-pinion, plus furca intarita, recompensa fiind o mica luxatie a degetului mic de la mana dreapta.
*Starea mea pe traseu incepea sa fie mizerabila. Am uitat un lucru esential, sa mananc in aceea dimineata. Efortul sustinut si denivelarile mi-au facut cadou o stare oribila care m-a facut sa ma gandesc la abandon dupa primii 22 de km.

*Am teminat prima tura. alaturi de Stefan Iiescu, cautand din priviri, disperat, punctul de alimentare. L-am zarit. Apa cat de multa. Glucoza era cea mai buna mancare pe care o savurasem vreodata. Biscuitii populari imi zambeau larg si imi strigau in cap "te ajutam, te ajutam". Nu imi trebuia nici ciocolata, nici banane, nici lamai, nici limonada, nici energizate. Am luat spre a ma ajuta si 5 biscuiti. Glucoza, mai vreau glucoza.
*Psihic incepeam sa imi revin. Ma uit in spate la linia de sosire si vad oameni care aplaudau, care incurajau si care aveau cele mai frumoase vuvuzele.

 De asta trebuie sa ma bucur si eu, imi spun, dar trebuie sa parcurg si turul doi. Nu am putut sa rezist tentatiei si nici sa imi incalc promisiunea facuta lanului de Floarea Soarelui. Am pornit la drum pentru inca 22 de km.
*Totul se repeta, numai ca traseul mai avea pentru mine o surpriza "neplacuta", o frumusete de pana. desi este ceva naspa, nasolo, urat, bleah etc. sa faci pana, pentru mine nu a fost asa. Esti tampit, o sa spuneti! Justificare. Ciclistii care veneau din urma incetineau si ma intrebau daca ma simt bine, daca am tot ce imi trebuie, daca vreau ajutor, etc. Oamenilor le pasa, nu erau interesati doar de competitie. Oamenii au inteles ca un concurs nu este un concurs daca nu ai cu cine sa concurezi. Mai presus de toate oamenii deveneau OAMENI.
*Un alt factor care m-a determinat sa merg mai departe pe turul doi a fost ATITUDINEA oamenilor de pe traseu, a celor din partea organizatorilor. Ne incurajau, ne aplaudau, ne alimentau, ne dirijau si ne motivau cum stiau ei mai bine. Va multumesc. Bravo voua, va pasa de de oamenii care isi urmeaza pasiunea.
*Despre traseu si organizare as mai avea de spus ceva, esential. Traseul a fost ales de un campion si organizat pentru nevoile unui pasionat de ciclism. Inseamna enorm de mult sa stii sa orbanizezi un astfel de eveniment. Odata ce ai adunat in picioare sute de curse iti dai seama de ce este nevoie pe traseu pentru un ciclist amator, iti dai seama ca el are nevoie de un stimul psihologic. Cu cat mai multi oameni in punctele cheie ale traseului, cu atat mai bine se va simti concurentul, nu va avea senzatia ca este abandonat pe traseu.
Pentru asta ii multumesc lui Razvan Juganaru si ii felicit pe cei de la Riders Club - MPG.
Nu in ultimul rand le multumesc celor de la Crucea Rosie care au avut grija de degetul meu accidentat.

Vuvuzele fotografiate de Luiza Tamas.