Daca ai simti...

Lumea se clădeşte pe atribute, nicidecum pe subiecte, bine reflectate de fiinţa omului. Ying şi Yang sunt atribute supreme, ne coordonează, ne guvernează natura umană, fiinţa, spiritul.
Lumea se deosebeste prin nuante, nu prin culori. Albul şi Negrul ne nuantează simturile şi trăirile sufletesti. Albul şi negrul ne ajută să descoperim EU-l, ne divulgă un subiect bine ascuns în spatele unei creaţii străine nouă, oamenilor.
“Dacă ar simţi şi ea măcar pe jumatate cât simt eu… ar insemna ceva”. Din atata dorinţă de a simti ceva, de a arăta că trăim pentru a dărui privirii numai nuanţe, uităm să plângem.
Cândva îţi ascultam numele rostit de adierea vântului de toamnă şi plângeam. Plângeam pentru că nu eram demn de propriile-mi dorinţe. Lacrimile aproape uscate, îmi udau genunchii obosiţi de speranţa unui ultim pas către castelul unde-mi stau închise dorinţele, unde spirtul meu este exilat.
Ai încercat vreodată să nu te misti, să nu respiri, să nu clipesti? Ai încercat să opresti timpul?
Şi frunzele astea ruginite îmi inundă tăcerea cu prezenta lor, mă obosesc prea devreme. Timpul încă nu s-a oprit, încă ma mai mişc, încă mai clipesc, încă mai respir, mai am puterea să visez.
Am putea trăi într-un sertar al nemuririi? Am putea să plutim, fără să ne fie frică, pe un nor de amintiri şi să ne descoperim visele?
Ce scârţâie leaganul ăsta! Ce frumos te alintă cu muzica lui tomnatică şi pustie… eee…! Te rog mai rămâi în gandul meu, nu mă părăsi acum când aproape simt că nu mai visez!
Da! Rămâi, este timp pentru amândoi. Distanţa ce ne separă este doar un anotim pribeag şi alb.
Plouă! De ce plângi? Nu pot alerga sa prind toate picaturile şi nu vreau să pierd vre-o lacrima. Visez doar să nu ajungi în deşert! Nu aş vrea să îmi descoperi sufletul.
Oare ce se întâmplă cu noi?

Referat la Propria-ţi Conştiinţă sau la modul altuia de a Gândi?

Ce se întamplă cu lumea asta? Oare ştie cineva? Oare interesează pe cineva? Omul este supus unui tir masiv de nedreptăţi, este zilnic expus unei disperări căreia nu îi mai poate face faţă, atunci ajunge să se distrugă pe dinăuntru, să-si facă referat la propria-i Conştiinţă, sau la modul altuia de a Gândi, situatie din care iese în avantaj, din care reuşeşte să predea din greutăţile acumulate. Pierzând din greutăţi, nu înseamnă că scapi de cei ce te enervează, de cei ce nu vor să iţi fie supuşi, este mult mai rău, scapi de viitori prieteni, scapi de colegi, scapi de propria-ţi Conştiinţă şi devii mai Rău.
Odată ajuns acolo unde munţii se opresc, unde cerul cade peste ei, nu mai poţi urca, dar vei fi obligat să cobori, pentru că măcar odată în viaţă ţi se va face dor de modul altuia de a Gândi. Apelează la Propria-ţi Conştiinţă şi vezi la cine poţi coborî, vezi cui îi poţi împărtăşi cum este acolo sus.
Încercăm zilnic, daca nu o viaţă întreagă, să ne regăsim în bătaia vântului, in răsăritul soarelui, în stropii de ploaie, în adevăr, minciună, în tot ce ne atinge, în vise, dar reuşim prea puţin. Atunci apar alte greutăţi, soarele nu mai răsare, vântul nu mai bate, ochii nu ne mai lăcrimează, dar avem propria noastra Conştiinţă si modul altuia de a Gândi şi ne putem ghida, dar nu le putem aborda pentru că tocmai ce le-am renegat, le-am lăsat în vârful muntelui.