Deunăzi mă întreba un coleg de JOB (că aşa e acum la modă) care este motivaţia mea de a veni la serviciu... un loc în care nimeni nu te ia în seamă sau, de ce să nu spun şi altfel, esti ignorat total până în momentul în care trebuie să se folosească de tine. Am încercat să îi răspund în virtutea uui lucru petrecut de-a lungul a 2 ani aproape... nevoie de a comunica cu oamenii, mai ales cu cei cu care iţi găseşti idei comune, proiecte comune şi de ce nu, un drum comun spre aţi face din viaţă o Virtute, o Sursa Nelimitată De Adevar. Încerc să dezvolt idei şi trăiri pozitive, încerc să trăiesc independent de condiţia umană, independent de firea urâtă şi retrogradă a unora dintre cei ce ne înconjoară. Am încercat, şi mai încerc încă, să îmi pun ordine în hazardul ce îmi (şi ce ne) guvernează simţurile, dorinţele şi întreaga Fiinţă, uitată pe acest pamânt de Cineva superior nouă, de o Idee perfectă, de un Adevăr suprem, de un Guvernator infinit în trăiri şi mai ales în acţiuni. Această întrebare m-a pus cu inima (poate şi cu gândul) în rândul celor dornici să trezească şi alte interese în societatea pluralist dezvoltată spre o constantă monopolizantă in esenţă. Am încercat să îi dau un nume acestui atribut, să nu îl las să tindă spre Infinit, să încerc sa îl catalizez spre propria-mi putere de a nu mă lăsa învins. Am reuşit până la urmă să îi dau o entitate, simplistă în conţinut, dar complexă în esenţă, acestei constante. I-am zis IMPLICARE. Dar nu implicare în buna desfăşurare a lucrurilor, nu implicare în bunul mers al treburilor, ci o implicare în Ideile şi în Adevărurile ce ne guvernează, ce ne monopolizează trăirile. O implicare ce te ţine în viaţă, ce îţi dă puterea să astepţi ziua de mâine...
